Caută
  • Hai Moldova

(foto) Elevii liceului din satul Mereni, Anenii Noi, și-au sădit propria livadă în curtea școlii.


Curtea liceului „Emil Nicula” din satul Mereni are acum o livadă cu 70 de pomi de alun. Meritul este al elevilor liceului, care s-au mobilizat în perioada campaniei Hai Moldova și au colectat 2 004 kilograme de deșeuri electrice. Reușita le-a fost răsplătită de compania EUROALUN care le-a oferit drept premiu o livadă de aluni. Mai mult, echipa de la EUROALUN a participat alături de elevi la plantarea pomilor, care a avut loc miercuri, 19 februarie.


Elevii din Mereni își vor culege roadele după trei sau chiar patru ani de la plantare, timp în care cei de la EUROALUN vor avea grijă ca pomii să crească într-un mod sănătos și să fie îngrijiți corespunzător.


În 14 decembrie echipa Hai Moldova și-a premiat câștigătorii, după o lună intensivă de lucru, în urma căreia peste 38 299 de elevi din 76 de școli din toată țara au colectat peste 45 de tone de deșeuri electronice, în cadrul unui concurs.


Cu 2 004 kilograme colectate, elevii de la L.T. „Emil Nicula” din satul Mereni, Anenii Noi, au intrat în posesia unei livezi de aluni, clasându-se pe locul 3: „La colectarea deșeurilor au participat nu doar elevii, ci toți consătenii. Primarul a alocat transport pentru a colecta de la oameni tehnică uzată. De asemenea, din școală am aruncat 16 computere vechi. Nu ne-am așteptat că vom acumula o astfel de cantitate de deșeuri electronice. Ne bucurăm că am contribuit la păstrarea mediului înconjurător”, ne-a spus Maia Zlotea, profesoară de geografie și economie în cadrul liceului.


Livada de aluni este oferită de compania EUROALUN, care din 2018 își desfășoară activitatea în domeniul cultivării plantelor. Este o companie relativ tânără, dar care are deja plantate peste 200 de hectare de livezi de aluni în Moldova (inclusiv livezi în circuit ecologic).


Potrivit companiei, deja din anul trei-patru copiii vor putea gusta alunele din livada instituției de învățământ. Alunele au o savoare deosebită, fiind o sursă importantă de antioxidanți, fibre, vitamine din complexul B, vitamina E, acid oleic, acid folic, minerale. Acestea contribuie la o digestie sănătoasă, ajută la formarea oaselor și la absorbția fierului, previn apariția problemelor cardiovasculare. Din vechi timpuri, alunul este considerat un simbol al păcii și sănătății și o sursă de bunăstare și putere.



Mai mult, plantarea alunului are efect terapeutic asupra solului: susține solul, diminuează efectul secetei, purifică aerul. Durata rentabilă a unei livezi de aluni este de circa 50-80 de ani, de aceea este numită și afacere pentru trei generații.


Proiectul este susținut de Facilitatea de Asistență Tehnica a Fondului Green for Growth (GGF TAF) și finanțat de Uniunea Europeană în cadrul inițiativei EU4Energy, Guvernul Suediei, GEF programul de Granturi Mici și organizat de către Hai Moldova, EcoVisio.


0 afișare

Hai Moldova

Hai Moldova este cel mai mare proiect social din Republica Moldova care promovează educația ecologică în rândul cetățenilor.

Contacte

Email: info.haimoldova@gmail.com
Adresa: Ștefan cel Mare 202, Generator Hub

Hai Moldova © 2017

  • unnamed
  • 65d8b265716611fc4358aeb0a2b3e56e
  • Facebook
  • YouTube Социальные Иконка
  • Instagram